Sa ma ierte Intunecimea Sa ca nu-i raspund pe blog dar ce am de zis e mult prea lung si nu pot sa ma rezum la 160 de caractere ca intr-un sms. Mai ales din moment ce ma mancau limba si degetelele sa scriu ceva asemanator (femeile au nevoie de o relatie indiferent de cum e ea) dar m-am oprit la timp cand mi-am dat seama ca la final ce scrisesem semana cu un “Cali knows best”. Nici acum nu stiu daca stiu eu cel mai bine dar stiu suficient (din pacate) incat sa pot sa throw my two cents in.

Legile Universului ne sunt necunoscute si de cele mai multe ori subscriu lui Murphy intr-un acces de ironie si rasu-plansu. In situatia de fata banuiesc ca se aplica legea conservarii sau principiul yin-yang: daca el e rupt din soare ea sa fie urata cu crengi (si inversa e valabila). Nu conteaza ca e iq-ul subunitar sau ca e pe post de basoselief la iesiri cu prietenii cand ar putea foarte frumos sa presteze despre pantomima intr-un concert de greieri si un zambet fortat.  Daca el e fericit ce mai conteaza ca el il traduce cu cel mai bun prieten sau ca ar putea sa isi schimbe gagica ca o Dacie la programul “Rabla”. Comoditatea e mare, mai ales atunci cand acasa ai una care te idolatrizeaza si inchide ochii mai ceva ca Frumoasa din Padurea Adormita atunci cand caile domnului nu sunt atat de drepte.

Ca tot am terminat ASE-ul si mi-au fost ficatii pusi la gratar si consumati mai apoi din cauza cercetarilor de marketing care m-au adus in stadiul de cosmar si si-au luat tributul in rugaciuni la sfantul 5 si un regim de blood sweat and tear mai light, pot sa zic in cunostinta de cauza urmatoarele: daca cercetarea a fost facuta cum trebuie (caz probabil) esantionul supus chestionarii a fost unul reprezentativ. Avand in vedere ca cercetarea e una calitativa (studiaza motivatii si stiluri de viata, comportamente etc) esantionul din pacate e unul mic. De aici si concluzia ca femeile nu pot trai fara un barbat in preajma lor si se zbat ca pestele pe uscat atunci cand se aduna primaverile si societatea e pregatita sa le infiereze cu stigmatul stacojiu al singuratatii.

Din pacate exemplele sunt destule si de cele mai multe ori de partea cercetatorilor. Si in cazul femeilor intervine comoditatea si nu de putine ori cand am intrebat “de ce mai stai cu xy cand iti e inferior din motivul cutarica?” raspunsul a fost invariabil “dar unde sa imi gasesc altul?! si de ce sa o fac, nu mai am energie si am investit atat de mult in relatia asta”.

Maldita zicea de SATC, cum ca ar fi trebuit sa vindece boala asta dar zic eu ca pe undeva mai rau a facut. Si sa va explic si de ce. Pana la finalul serialului/filmelor cele mai apropiate exemple de realitate s-au casatorit (Charlotte, Miranda si bam bam bam Carrie), Samantha fiind mai mult o anomalie decat un exemplu desprins de pe strada. Daca stiti mai mult de un astfel de exemplu de tipa cu o sexualitate exacerbata si la vedere ma ofer voluntara pentru tinta la aruncatul cu pietre. Revenind la serialul cu pricina de ce zic eu ca incurajeaza comportamentul asta de “eu fara barbat nu pot”:

  • Carrie ramane cu Big mesajul transmis fiind ala de “nu conteaza cat de mult ma potrivesc cu el ca nuca in perete daca stau si il astept vreo decada-doua o sa se potriveasca totul perfect”. Dragele mele asemanarea cu realitatea din viata lui Candace Bushnell s-a terminat la sezonul 2 cand Carrie e parasita pentru Natasha. Ce s-a intamplat dupa e doar fictiune si un model prost de urmat, zic eu, pentru ca nu face decat sa incurajeze gandul ala ca “lasa lasa ca se schimba el mai incolo cand o sa vada ce bijuterie de fata sunt eu”. N-a tinut in niciun caz din cate stiu eu, inclusiv in aplicarea proprie si personala. Ce e mai rau e ca s-a dus pe apa sambetei si bunatate de relatie cu Aidan :((
  • Charlotte si Harry si Miranda si Steve. Doua exemple de femei care s-au casatorit cu tipi sub nivelul lor cel putin la prima vedere. La o studiere mai atenta se observa ca de fapt exista suficiente calitati care sa ii gratieze pentru aspectul mai putin badpitt-esc.  Ce nu pricep eu in cazul de fata e complacerea intr-o situatie care nu ofera nicio compensatie sau mai degraba una de forma. Ori individul in cauza e acolo doar cu numele, ori are lipsuri grave la comportament si aspectul cumva slefuit nu compenseaza neatentia de care da dovada. Mai grav e atunci cand si aspectul si atentia lipsesc.

Recunosc ca am fost si eu in situatia de complacere temporata si cu greu m-am rupt de relatie si mi-am inghitit cu noduri decizia adoptata dar pana la urma mai bine mi-a fost.

In continuare nu pot decat sa ma mir/revolt in sinea mea cand mai vad astfel de cazuri, dar din (ne)fericire nu sunt toate atat de radicale si transante ca subsemnata sau poate ca inca nu au dat peste relatia in care le-a ajuns cutitul la os si le-a dezvatat de astfel de comportamente.

Disclaimer: Pisi in articolul asta nu e absolut nicio referinta la tine, exemplele ilustrate sunt luate dintr-o alta relatie.

P.S. Pisi nu e prietenul meu in caz ca va intrebati.

Then and now

Intrebarea zilei suna cam asa:

Cum de s-a ajuns in 7 ani de la asa ceva:


Black Eyed Peas - Shut Up


Black Eyed Peas - Where Is The Love?

la asa ceva?!?!


Black Eyed Peas - Boom Boom Pow


Black Eyed Peas - Imma Be Rocking That Body

Eu inteleg ca e nevoie de progres si ca trebuie sa evoluezi in acord cu tendintele sau naiba stie cum functioneaza industria muzicala?! Dar Rolling Stones n-au facut asta si nici U2 si nici Aerosmith si lista ar putea continua. Pacat, imi placeau :( Singurul lucru constant e faptul ca Fergie apare in sutien si 7 ani mai tarziu.

N-am mai prestat de mult despre o leapsa si cum Intunecimea Sa a binevoit sa-mi arunce si mie un os (gasp!) am zis sa fiu prompta si sa raspund.

Err….in primul rand eu nu prea sunt plimbata prin tara pentru ca marea majoritate a vacantelor le-am petrecut fie la bunici, mai ales in clasele primare, fie muncind si aici intra anii de facultate. Dar din putinele locuri vizitate am trei la numar unde m-as intoarce oricand din diverse motive:

  • Traseul de la izvoare din Slanic Moldova pentru ca acolo mi-am facut primele vacante cu ai mei. Statiunea inca arata bine la vremea cand eu aveam 7-8 ani. Si acum tin minte mirosul apelor sulfuroase si aerul dulceag dat de rasina.
  • Locul preferat de mers la gratar era undeva inspre Bicaz, pe malul lacului la altitudine de aveai o panorama superba. Promit sa postez si poze in cateva zile dupa ce scotocesc prin arhiva de acasa si reusesc sa fac si niste scanari. Era locul meu preferat pentru ca mereu mi-a placut apa chit ca nu stiu sa inot decat stilul inecatului si pentru ca trebuia sa merg mult prin padure, sa sar peste stanci ca sa ajung cat mai aproape de apa.
  • Si acum orasul meu de suflet unde sper sa ajung vara asta dupa ce trec prin focurile admiterii: Sighisoara. A fost dragoste la prima vedere. L-am botezat cel mai romantic oras din cate am vazut, dotat cu un cimitir foarte tare(da stiu ca sunt macabra uneori dar ala chiar nu e scary). Are multe locuri de vizitat in el, biserica din deal, turnurile diverselor bresle, un muzeu de armuri si sabii de mi se prelingeau balele pe la colturi si un aer foarte romantic per ansamblu. Mai multe nu stiu sa va zic ca nu-mi mai amintesc decat ca era si casa unde s-a nascut Vlad Tepes pe acolo si ca aveau niste portelanuri foarte faine, in speta cani.

Dam mai departe Iolandei, lui Ipo, Lamaiei si Silviei.

The Last Song

Cand am auzit de film am aflat si de faptul ca Nicholas Sparks a scris atat cartea cat si scenariul pentru film. Si automat m-am gandit ca va fi iar vorba despre o poveste de dragoste care va necesita masacrarea catorva pachete de servetele si a unei cantitati generoase de ciocolata si sau inghetata.

Cum rabdarea nu e punctul meu forte, am inceput sa citesc romanul in ideea ca macar asa aflu ce e de capul lui.

Povestea tipica cu o adolescenta rebela care face numai prostii pentru ca mama si tata s-au despartit si aproape isi da cu piciorul la viitor. Vine sa petreaca o vara la tatal ei alaturi de fratele mai mic si intalneste cel mai apetisant tip din oras care evident ajunge sa fie lovestruck din cauza ei. Dar si el are secretele lui si problemele lui ca deh se trage dintr-o familie cu multi bani si trebuie sa faca ce zic parintii. Previzibil, nu?

Sfarsitul il veti afla din lecturarea cartii sau din vizionarea filmului, ambele o pierdere mai mica sau mai mare de vreme.

Desi in film apar Greg Kinnear si Kelly Preston epava se scufunda cu fiecare minut ce trece.

Nu mi-a placut deloc Miley Cyrus si nu pentru ca am plecat de la cine stie ce impresie preconceputa despre ea, chiar gasesc amuzante unele faze din Hannah Montana si canta decent inspre bine, dar The Last Song asta nu e Hannah Montana. Nu presupune recitarea unor replici si asezonarea lor cu niste expresii faciale asa random.

Liam Hemsworth e destul de convingator in rolul pe care il are si nu cred ca am ce sa ii reprosez neavand alte surse de documentare cinematografica, dar aparent nu ma insel din moment ce il urmatorul film va juca alaturi de Sir Anthony Hopkins.

Revenind la problema noastra: de ce cred ca filmul de mai sus e o pierdere de vreme?

Actrita principala nu stie sa joace, e plata si lipsita de orice naturalete. E de-a dreptul enervanta pe alocuri si fata ei care arata ca si cum au fost inghesuite mai multe trasaturi umane pe un bostanel mi-a distras atentia de la actiune in unele momente. Scenariul e previzibil si sincer ma intreb daca dl Sparks va mai scoate vreun film cu adevarat notabil. Inainte de asta a fost Dear John care m-a lasat rece, iar Nopti in Rodanthe avea un aer familiar, de parca povestea o mai auzisem deja in alta parte.

Singurul lucru de care nu ma pot lua e soundtrack-ul care numara formatii ca One Republic, Iron & Wine, The Raveonettes, Maroon 5.

Asa ca sfatul meu e sa stati cat mai departe de bomba asta de film, in cazul in care tineti la neuroni si aveti varsta undeva peste 18 ani.

O zi la munca

Lennox (un pacient) cu Mitza(care e de-a casei) :D

Nurse Jackie

Am mai zis eu aici ca Showtime rulz. De data asta el ruleaza pentru ca si deoarece am mai vazut un serial produs de ei si anume Nurse Jackie.

De obicei am o oarecare reticienta in a ma uita la filme/seriale carora li se face reclama. Da stim, si ele trebuie promovate cumva, nu contest asta dar am asa un fel de strangere de inima ca nu e cine stie ce de capul lui sau ca doar pentru ca sunt zeci sute de mii de oameni sau mai mult carora le-a placut un anumit serial trebuie sa imi placa si mie.

Asa ca de fiecare data cand vedeam fata zambitoare a lu Edie Falco pe unul din afisele de la metrou strambam din nas…pana intr-o zi cand plictisita crunt si dornica de mancat ceva la munca am zis sa give it a go…si am devenit dependenta.

Mai putin de o saptamana dupa deja am ras cele doua sezoane aparute. :D

In primul rand imi place cum e scris si regizat si ce poante se fac si cum sunt construite personajele si ca nu e episod care sa nu aiba o faza funny din care sa retii involuntar niste replici ca de exemplu:

* O tanti se duce la spital ca avea dureri abdominale crunte si credea ca e apendicita. O palpeaza aia. I se comanda niste teste bla bla bla. Asistenta ii completeaza fisa medicala.

Nurse: So…sexually active?

Tanti: No. I just sit there and do nothing. =))

Revenind, imi place tot la serial, dar absolut tot.

Jackie care e un drac de inger a se citi de obicei a pain in the ass for doctor Poop dar care face zilnic mici gesturi care ii salveaza pacientii de la mici necazuri. Si totusi e o asistenta data dracului, stapana pe meseria ei, care duce o viata dubla.

La spital are o relatie cu farmacistul iar acasa e maritata bine merci cu doi copii, fete mai exact.

La asta mai adaugam o dependenta crescanda de droguri(pastile), o viata pe cale sa se destrame, Dr. Cooper care e mai mult sau mai putin incompetent dar un asshole absolut si Dr. O’Hara care e interesanta de urmarit ca si personaj/ tipologie umana.

Mai multe aflati daca veti urmari cele doua sezoane disponibile si online. Nu va ia prea mult din timp ca sunt 12 episoade per sezon si un episod are 30 de minute, deci in jumate de zi nici nu aveti ce face.

And remember the world is full of little pricks :D

The A-Team

There is no plan B

Am vrut sa il vad de ceva vreme pentru ca fiind o perioada destul de stresanta cu licenta, creierasul meu nu duce mai mult de atat. In plus cine nu se relaxeaza atunci cand vede chestii explodand, personajele negative isi iau bucati si abdomenul frumos lucrat al lui Bradley Cooper?

Povestea e clasica: tipii buni sunt inscenati in prima jumate de ora a filmului si apoi petrec restul pana la 2 ore planuind o razbunare si o reabilitare a reputatiei lor.

Daca vreti ceva mai mult de atat nu am ce sa va zic, sincer. E atat de previzibil dar foarte entertaning.

Mi-a placut de Liam Neeson pe post de Col. John “Hannibal” Lecter Smith, foarte impozant mai ales cu vocea aia grava care m-a tot facut sa ma gandesc la Narnia si la Aslan. :D

Bradley Cooper il joaca pe Lt. Templeton “Faceman” Peck, un afemeiat notoriu, indragostit de iremediabil de orice purtatoare de fusta si de Jessica Biel(nu am inteles exact ce cauta ea in film de fapt in afara de faptul ca e enervanta ca personaj si usor idioata) care i-a facut inima praf si pulbere. Dar il iertam pentru zambetul strengaresc, ochii aia de un albastru infinit (damn you Renee Zellweger) si un abdoment pe care putem dupa caz juca sah pe patratele sau bounce corders la cat de tare e (si fluffy).

Quinton ‘Rampage’ Jackson e Cpl. Bosco ‘B.A.’ Baracus sau domnul sfarma tot atunci cand nu o dam in filosofii budiste despre cum nu e bine sa pocnim oameni pana le suna apa in cap. Mi-a placut si freza lui si fobia de zbor.

Sharlto Copley(Murdock) joaca un nebun la propriu care poate pilota cam orice si cand zic orice ma refer inclusiv la containere care sunt doate cu niste parasute foarte mari. A fost personajul meu preferat inca din clipa in care l-a suturat pe Bosco in forma de fulgere micute :))

E bun de vazut intr-un week-end cand nu ai altceva de facut si vrei sa te simti bine. Enjoy!

Next »